Legenda florii de cicoare

Cicoarea este însăși zâna florilor, care se spală cu rouă înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într-o dimineață de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea și a trimis doi luceferi s-o pețească. Zâna însă îi refuză, spunându-le :
,,Soare, soțior
Mereu călător,
Ziua peste sate,
Noaptea, peste ape."
Supărat, astrul zilei o transformă într-o floare de cicoare și grăi astfel:
,,Lăsați-mi-o-n pace,
Că mi-o voi preface
În floare de cicoare,
Cu-ochii după soare,
Când oi răsări,
Ea s-o-nveseli,
Când oi asfinți,
Ea, s-a ofili.
Când oi scăpăta,
Ea, s-o aduna."
Se spune că, de atunci, cicoarea stă tot timpul cu ochii după Soare, până toamna târziu, iar florile ei se strâng seara, la apus și se deschid dimineața, la răsărit.