Mai jos este mai mult o povestioară cu tâlc decât un banc, despre modul în care se pot rezolva câteodată unele probleme care par complicate la prima vedere. Deci nu vă pierdeți speranța atunci când nu vedeți luminița de la capătul tunelului, încercați să găsiți soluții.
Un copil și tatăl său călătoreau odată cu trenul.
Tatăl se așeză comod și se puse să citeasca o revistă, dar copilul începu să-l întrebe ba una ba alta, întrerupându-l mereu din lectură.
Tatăl caută atunci să-i dea și copilului o ocupație.
Pe una din paginile revistei sale văzu o fotografie panoramică unde se îmbulzeau o masă mare de oameni. Rupse pagina respectivă, o făcu mițe fărâmițe și i-o dădu copilului îndemnându-l să reconstruiască acea mulțime de oameni întocmai ca la un joc de puzzle.
Mulțumit de improvizația sa, tatăl își reluă lectura, convins că nu va mai fi tulburat o bună bucată de vreme.
Nu trecu mult însă și copilul îl anunță că a terminat.
Tatăl se uită neîncrezător la bucățile de hîrtie reașezate și văzu că imaginea era reconstruita perfect.
Îl întrebă atunci pe copil, cum de a reușit.
– Nu m-am uitat la lume, răspunse copilul. Pe dosul foii este fața unui om. Am pus omul la locul lui și lumea s-a aranjat singură!