Câteva glume și povestiri cu tâlc despre maeștrii și discipolii lor
Astazi e 1 decembrie, ziua nationala a Romaniei si poate, ar trebui sa ne gandim si noi mai mult la cat am dat noi pentru Romania, decat cat a dat Romania pentru noi. Desi sunt convins ca marea majoritatea fost cu gansul la fasolea cu ciolan si au iesit din case doar pentru parada militara eu cred ca, totusi, in viitor vom avea puterea sa ne mandrim cu adevarat ca suntem romani si nu doar de 1 decembrie. Iata in continuare cateva istorioare si glume cu maestrii, de care Romania duce lipsa, care speram sa va placa si sa va faca sa ganditi si altfel.
Maestrul, odată, țipa și vorbea urât, unui discipol…
Acesta, după ce se liniștește maestrul îl întreabă:
- Maestre, de ce te comportai așa cu mine?
La care maestrul ii răspunse :
- Am văzut că aveai nevoie de o oglindă, dar ai refuzat să privești în ea.
----------
Un maestru își duce un ucenic în junglă. Chiar dacă e în vârstă, el își face drum cu agilitate, în timp ce discipolul lui tot alunecă și cade de mai multe ori. Tânărul se ridică și mormăie mânios de fiecare dată dar continuă să-și urmeze maestrul. După o bună bucată de drum, ajung într-un loc sacru. Fără să se oprească o clipă, maestrul se întoarce pe drumul pe care veniseră.
– Nu m-ai învățat nimic astăzi, spune novicele, după ce a căzut a mia oară.
– Te-am învățat un lucru, dar nu ai reușit să-l înțelegi, spuse maestrul. Încerc să te învăț cum să înfrunți greșelile în viață.
– Și cum ar trebui să le înfrunt?
– În același fel în care ar fi trebuit să înfrunți fiecare căzătură, răspunde vraciul. În loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia să încerci să înțelegi mai întâi ce te-a făcut să aluneci.
----------
Un călugăr zen se pregătea să vorbească în piața mare a satului.
Își compusese cu grijă discursul și se pregătea să citească, când o pală bruscă de vânt a făcut să îi zboare foile în crengile unui lămâi.
Luat prin surprindere, incapabil să-și găsească șirul predicii, a zis:
– Prieteni, iată în rezumat ceea ce voiam să vă spun. Când mi-e foame, mănânc, când mi-e somn, dorm.
– Dar nu toată lumea face așa, maestre? a întrebat cineva din mulțime.
– Nu! Nu în același fel…
– De ce, maestre?
– Când oamenii mănâncă, se gândesc la o mie de lucruri; când adorm, se gândesc la problemele lor. Iată de ce nu fac la fel ca mine!
Și călugărul a coborât în mijlocul lor, a primit darurile, iar celor care înca îi puneau întrebări, le răspundea:
– Detaliile le veți găsi în crengile lămâiului…
----------
Un filozof întâlni într-o zi un maestru zen și vrând să-l pună în dificultate îl întrebă:
– Fără cuvinte și fără tăcere îmi poți spune ce este realitatea?
Maestrul zăbovi puțin apoi îi dădu un pumn în față.
----------
Într-o seară de toamnă, ceața groasă învăluia aproape în întregime râul. Un călugăr și un tânăr novice se pregăteau să-l traverseze cu o barcă ușoară. Valurile erau galbene și tumultoase și începuse să bată un vânt puternic.
– Maestre, n-ar fi mai prudent să amânăm vizita pe mâine? Am putea mânca o mână de orez și am dormi în rămurișul acela înalt pe care îl zăresc acolo.
Maestrul păstra tăcerea. Atunci ucenicul s-a resemnat, a urcat în barcă și a început să vâslească în tăcere, cu inima îngrijorată. Au trecut zece minute care i-au părut o oră.
– Maestre! Maestre! Privește acea barcă ivindu-se din ceață! Vine direct spre noi! Ne va ciocni, ne va sparge barca și ne vom duce direct la fund! Luntrașul asasin doarme nepăsător! Dacă aș pune mâna pe el i-aș trage una cu bastonul…
În momentul ciocnirii, un val salvator sau o mișcare abilă a călugărului a îndepărtat pericolul și cele două bărci și-au continuat neatinse drumul.
– Ai văzut ce era în barcă, Kasuko? a întrebat călugărul zen.
– Da, maestre, forma care mi se păruse a fi un om era un sac cu grâne.
– Spune-mi, Kasuko, împotriva cui te-ai mâniat?
----------
Discipolul îl întreabă pe maestru:
- De ce există greutăți care ne împiedică să ne atingem scopul și ne abat de la calea pe care am ales-o?
- Ceea ce tu numești „greutăți” – i-a răspuns maestrul – reprezintă de fapt o parte a scopului tău. Încetează să reziști. Imaginează-ți că tragi cu arcul. Ținta este departe și nu se vede, fiindcă pe pământ s-a lăsat o ceață groasă. Oare te vei lupta cu ceața? Nu. Ci vei aștepta să sufle vântul și s-o destrame. Acum ținta se vede, dar vântul schimbă felul în care zboară săgeata. Oare te vei lupta cu vântul? Nu. Ci pur și simplu vei ține seama de direcția și felul în care suflă și vei trage sub un alt unghi. Arcul tău este greu și nu ai putere să întinzi coarda. Oare te vei lupta cu arcul? Nu. Ci îți vei antrena mușchii și de fiecare dată vei avea tot mai mult succes.
– Dar există oameni care trag din arcuri ușoare și flexibile pe vreme senină și fără vânt – a spus supărat discipolul. De ce doar eu am de înfruntat atâtea piedici? Nu cumva cineva mi se împotrivește dinadins?
– Nu te uita niciodată la alții – a zâmbit maestrul. Fiecare are arcul său, ținta sa și trage la vremea sa. Scopurile sunt însă diferite: unul vrea să tragă cât mai precis, altul să învețe să tragă. Maestrul, coborând glasul, s-a aplecat către ucenic: Și o să-ți mai descopăr o taină înfricoșătoare, băiatul meu. Ceața nu se lasă pe pământ ca să nu te lase pe tine să tragi și vântul nu suflă ca să abată săgeata ta și arcul nu este greu de încordat ca să te simți tu slab. Toate acestea există de sine stătător. Tu ești cel care ai decis ca în condițiile date vei putea nimeri ținta. Așadar, ori încetează să te mai plângi de greutăți și învață să tragi cu măiestrie, ori smerește-ți trufia și alege o țintă accesibilă.
