Lui Ion i s-a părut că cel mai bun lucru e să se călugărească. Si fiindcă altă mănăstire nu era prin zona lui s-a dus la Mănăstirea Tăcerii.
Când a ajuns, stareţul i-a zis:
– Poţi rămâne cât vrei aici la mănăstire cu o singură condiţie: nu vorbeşti nimic decât dacă te intreb eu.
Trece un an şi stareţul ii zice:
– Acum poţi să spui două cuvinte.
– Patul tare!
– A, bine voi pune să ţi-l schimbe.
După incă un an:
– A mai trecut un an, acum poţi să mai zici două cuvinte.
– Mancarea rece.
– A, bine o să se rezolve.
Mai trece un an:
– Ai din nou dreptul la două cuvinte.
– Eu renunţ.
– Asta-i cel mai bun lucru, fiindcă de trei ani de când eşti aici n-ai făcut altceva decât să te plângi!
