Cascada Niagara e vizitata de un grup de texani.
Ghidul intreaba:
- In Texas aveti ceva asa maret?
- Nu, dar avem un instalator care poate sa repare conducta sa nu mai pierdeti atata apa!
Cascada Niagara e vizitata de un grup de texani.
Ghidul intreaba:
- In Texas aveti ceva asa maret?
- Nu, dar avem un instalator care poate sa repare conducta sa nu mai pierdeti atata apa!
O blonda la un magazin:
– Cât costa poseta aceea roz?
– Zece milioane , spune vânzatorul.
– Dar de ce este asa scumpa ?
– Pai, e din piele de bambibambi.
– Si ce e asa de special?
– Pai, daca o lingi, se face geamantan!!!

Se spune că busuiocul a răsărit prima dată pe crucea pe care a fost răstignit Isus Cristos. Astfel, potrivit învățăturilor creștine, imediat ce Isus a fost dat jos, crucea a căzut şi, cu vremea, a acoperit-o pământul.
După vreo 300 de ani, Împarateasa Elena, mama Împăratului Constantin, a călătorit in Țara Sfântă întemeind mai multe biserici si aducând alinare celor săraci.
Cu acest prilej, se spune că ar fi descoperit, cele trei cruci folosite pentru răstignirea lui Isus Cristos si a celor doi tâlhari, descoperindu-se printr-un miracol al vindecării care dintre ele era Adevarata Cruce. La sfârșitul ceremoniei insă, după ce bolnava s-a însănătoșit , Împărăteasa Elena a observat că exact din rămășițele putrezite ale Crucii lui Isus creșteau câteva plăntuțe firave care răspundeau un miros plăcut.
Imparateasa le-a luat cu grijă de acolo, le-a dus la Roma cu un fragment din cruce, apoi le-a plantat in grădina palatului si le-a îngrijit pe tot parcursul vieții. Imparateasa Elena era convinsă că acea plantă, răsărită chiar din lemnul crucii, s-ar fi ivit din lacrimile Maicii Domnului, care a plâns in ziua răstignirii la picioarele lui Cristos. Planta aceea se numește…… busuioc

Fiind considerat o plantă sfântă, busuiocul este folosit astăzi de către preoți la slujbe si binecuvântări, alături de smirna si tămâie.
In concepția poporului român există credința că busuiocul plantat in jurul locuinței va apăra gazdele de farmece, blesteme si forțele râului. De altfel, busuiocul este folosit în numeroase descântece ale bătrânelor din Moldova acolo unde s-a mai păstrat inca Tradițiile descântarii.
Busuiocul este considerat si o plantă aducătoare de noroc. Se știe ca acel om care va purta un fir de busuioc in portofel va avea noroc la bani. Se crede, de asemenea, că darul cel mai frumos de casa noua este un ghiveci de busuioc care, conform credinței populare, va aduce belșug si bucurie întregii familii.
Fetita:
- Mami, tu esti alba, tati-i alb... eu de ce sunt neagra?
Mama:
- Fata mamii, la ce petrecere a fost in noaptea aia sa-i multumesti lu' Dumnezeu ca nu latri!
Soţia unui administrator de reţea îl întreabă pe soţul ei:
- Dragul meu, de ce tu niciodată nu vorbeşti cu mine despre serviciul tău?
- Păi ce vrei să îţi spun, uite, de exemplu, astăzi a ars sursa mea de alimentare.
- Vaaaai, sărăcuţul, trebuia să îţi iei nişte sandvisuri cu tine!

Daca ti-a placut bancul, iata si alte bancuri cu calculatoare, care speram sa iti placa:
De ce un computer este mai de preferat unei femei?
1. Este intotdeauna acolo;
2. Orice ii cumperi vei folosi tu;
3. Nu se supara daca il neglijezi;
4. Nu este o problema deosebita daca prietenii iti fososesc calculatorul;
5. EASY TO TURN ON !
Iata si cate feluri de femei sunt din perspectiva unui unui utilizator inrait de calculatoare:
Femeia-Internet: de cele mai multe ori greu accesibila
Femeia-Server: e mereu ocupata cand ai nevoie de ea
Femeia-Windows: toti stiu ca nu e apta, dar nimeni nu poate trai fara ea
Femeia-Excel: se spune ca poate multe, dar e folosita doar pt. cele mai simple activitati
Femeia-Word: are intotdeauna pregatita o surpriza si nimeni nu o intelege in intregime
Femeia-DOS: toti au avut-o odata, dar azi n-o mai vrea nimeni
Femeia-Virus (si Sotie): vine cand o astepti mai putin si consuma toate resursele
Femeia-Scandisk: se stie ca e buna si ca vrea doar sa ajute, darnimeni nu stie precis ce face
Femeia-Screensaver: nu e de folos, dar te binedispune
Femeia-Harddisk: nu uita niciodata nimic
Femeia-Joystick: pricinuieste bataturi in palma si febra musculara la brate
Femeia-Password: crezi ca esti singurul, dar jumatate din populatie o stie
Femeia-User: nu face nimic ca lumea si cere prea mult
Femeia-E-Mail: din 10 lucruri pe care le spune, 8 sunt gunoi
Vine sotul de la servici si ii spune sotiei, insufletit de o anume speranta:
- Stii iubito, l-am auzit pe portar cum se lauda ca s-a culcat cu toate femeile din blocul nostru.
Si am auzit ca a facut o singura exceptie, o privi el cu subinteles.
Nevasta ii raspunde:
- Aaa!!! Precis e mototoala aia de la etajul trei!
Bancul zilei Bancul zilei 24 aprilie 2026 Discuție între doi cerșetori:- Ce, acum ești ciung? - Ce să fac? Când eram orb primeam doar bani falși! {loadposition reclamainterior3}
Bancul zilei 13 aprilie 2026 Un tată îi explică fiului de 8 ani de ce nu mai merg cu mașina la mare:- Tată, da' de ce mergem cu trenul anul ăsta?- Fiule, benzina s-a scumpit atât de tare că e mai...
Bancul zilei Judecatorul intreabă martorul la proces:- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?- La 6 metri și 75 de centimetri.- Si cum de știți așa de exact?- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama...
Un copil se uita la mama sa cum își intindea crema pe față. La un moment dat el o întreabă:- De ce faci asta, mami?- Ca să mă fac mai frumoasă, zise mama, care deja incepuse să-și ștearga crema cu...
Bancul zilei Văzând un pasager neliniștit, stewardesa intreabă cu multă înțelegere:- Ați mai zburat vreodată?- Da. . . doamnă.- Cu ce tip de avion?- Cu un generator de sudură.
Bancul zilei Un geniu mândru și un idiot fac un pariu.Geniul spune:- Pentru fiecare intrebare care ți-o pun și nu știi răspunsul, imi dai 5$. Si dacă imi pui tu o intrebare la care nu îți pot răspunde, îți dau...
Bulișor către Bulă:-Tată, azi proful de mate m-a pus să găsesc cel mai mic multiplu comun.- Nu l-au găsit nici acum?!!- Nu, de ce?- Păi îl caută de când mergeam eu la școală!
Bancul zilei Un tip voia să se angajeze la CFR, la macazuri. Inspectorul CFR îl întreabă: - Ce ai face dacă pe aceeași linie vin două trenuri din direcții opuse?- Aș trece un tren pe altă linie!- Și dacă macazul...
Bancul zilei Un tip care se dă deștept nevoie mare ia în bășcălie un agent de asigurare:- Asigurări de sculă reproducătoare faceți?- Da, domnule, facem și astfel de asigurări.- Și îl înlocuiți cu unul nou!? -...

Bancuri365 iși dorește să vă binedispună postând cele mai bune bancuri, glume și imagini haioase. Zilnic puteți citi bancul zilei.
Atentie!
Toate postările de pe acest site sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare - orice potrivire cu realitatea este pur întâmplătoare