Fata se întoarce acasă după întâlnirea cu prietenul ei plângând.
Mama:
– Ce, ce s-a întâmplat?
Fata:
– Prietenul meu, m-a cerut de soţie, dar mi-a mărturisit că e ateu!
- Cum aş putra trăi cu un om care nu percepe diferenţa dintre bine şi rău, dintre înger şi diavol!?
Mama:
– Mărită-te cu el, totuşi. Când mă va cunoaşte şi pe mine, o s-o perceapă.

Un tanar vroia sa-i cumpere iubitei sale un dar si nu prea stia ce pentru ca erau de putina vreme impreuna.
Dupa ce s-a gandit cu grija, a ales sa ia o pereche de manusi ca fiind cadoul cel mai potrivit: romantic, dar nu prea personal.
Insotit de sora mai mica a iubitei, s-a dus la magazin si a cumparat o pereche de manusi albe.
Sora si-a cumparat o pereche de chiloti.
In timp ce-i impacheta, vanzatoarea a incurcat pachetele, asa ca sora a luat manusile iar tanarul a luat chilotii.
Fara sa verifice continutul, el a expediat pachetul iubitei sale impreuna cu urmatorul mesaj:
Am ales acest dar pentru ca in timp ce ne plimbam seara prin parc am obsevat ca nu obisnuiesti sa porti asa ceva.Daca n-ar fi fost sora ta as fi ales modelul mai lung, cu nasturi, dar ea poarta modelul scurt, care se da jos mai usor.
Chiar daca culoarea e mai pastel, nu se murdaresc usor.
Vanzatoarea mi-a aratat ca si ea poarta aceeasi culoare si chiar dupa o purtare de trei saptamani aratau inca bine.Am pus-o sa incerce perechea pe care am cumparat-o pentru tine si ii venea minunat.
As vrea sa fiu langa tine sa te ajut prima oara cu imbracarea lor; sunt gelos ca alti barbati vor atinge matasea lor delicata inaite de a te vedea din nou.
Dupa ce te dezbraci, aminteste-ti sa sufli inauntru putin pentru ca altfel va ramane umezeala ce se formeaza in timpul purtarii. Ah, de cate ori ii voi saruta in anul care vine!
Sper ca miercuri seara, in ajun de Craciun, cand ne vom intalni ii vei purta numai pentru mine.
Cu toata dragostea !

P.S. Am auzit ca ultima moda e sa nu se traga chiar pana sus, ca sa se vada putin blanita…

Cand se ducea la repetitii la „Scala” din Milano, tenorul italian Enrico Caruso (1873-1921) cumpara ziare mereu de la acelasi vanzator.
Intr-o dimineata, insa, cantaretul trecu mai departe fara sa se opreasca.
– Signore, ati uitat sa cumparati ziarele! – striga vanzatorul.
– N-am uitat, insa n-am portmoneul la mine.
– Nu-i nimic, signore! O sa-mi platiti maine.
– Si daca mor pana atunci?
– Ei, mare paguba!

Într-o zi, la o şuetă cu Al. Cazaban şi Corneliu Moldovanu, Ion Minulescu, dorind să le facă sânge rău interlocutorilor săi, strigă să-l audă toată lumea:
- Mă, voi ştiţi că eu m-am născut în anul când a murit Eminescu?
Replica lui Cazaban a fost promptă:
- Două mari nenorociri în acelaşi an!

Un amic al lui Caragiale i s-a plâns acestuia într-o zi:
- Auzi, nene Iancule, neruşinatul ăla de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ăla, a îndrăznit să mă facă tâmpit şi idiot.
- Când, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
- Acum o oră.
- Ce măgar! a exclamat Caragiale.
Apoi, luându-l gura pe dinainte:
- Totdeauna a fost în întârziere neisprăvitul ăsta!

Un critic literar maliţios îl apostrofează într-o zi pe autorul dramei Dama cu camelii:
– Domnule Dumas, ai început să scrii absurdităţi: „…vid dureros creat de momente de slăbiciune etc., etc…”.
- Ce mai e şi asta? Dacă e vid cum poate fi totuşi dureros?
- E o absurditate!
Calm, Alexandre Dumas găseşte replica:
– Un exemplu că nu-i absurd, ar putea fi şi acesta: pe dumneata nu te-a durut niciodată capul? Iată un vid… dureros!